Ziua 31 Ultima poveste despre Caraibe

8555 km din Caraibe pana sub Ciresul nostru. Din Romania. Este sambătă dimineață, gata visul s-a destramat. Ne trezim la realitate. în aceeași casă în care am locuit în ultimele două luni de zile . Si totusi gandul nostru nu mai e aici. E primul care a plecat. Afară plouă, iar norii coboară de pe vulcan mai mult ca niciodată . Casa este efectiv învăluită în nori grei și plini de umiditate și de ploaie . Din casă și de pe terasa noastră abia reușim să observăm două trei case care se află mai jos de noi iar marea nu se vede câtuși de puțin . Și totuși e la doar 5 km. Fără să exagerez nu am văzut niciodată în ultimele două luni de zile o vreme mai mohorâtă decât cea de astăzi . Ne strângem bagajele puțin câte puțin și încercăm să mai profităm de ultimele momente petrecute în această casă, iar în cazul meu de biblioteca casei . Protagoniștii cei mai mici ai acestei aventuri incearca si ei sa participe la pregatirea bagajelor. Zborul nostru decolează la 19:00, asta însemnând să plecăm din casă la 14:00 . este abia 10:00 …avem timp.

Filmăm și fotografiem casa după care trimitem pozele proprietariei casei pentru ai demonstra că totul este în regulă, și facem același lucru și cu mașina. O filmăm o fotografiem etc. “Au revoir” zic copiii. La revedere casuta draga. Ne mai oprim o ultima data sa aruncam sacii cu gunoi si plecam. Dintr-o dată se rup norii și curge apă cu găleata, șuvoaie întregi de apă se năpustesc asupra mașinii . ne uităm la meteo pe telefon și descoperim cu stupefacție că este cod portocaliu de ploi și furtuni. Citisem undeva că aici a fost bătut recordul de precipitații mondial . In 24 de ore au căzut din cer nu mai mult sau mai puțin 214 mm de ploaie. Asta inseamna mai exact ca in 24 de ore au curs din cer pe o suprafata de un metru patrat o cantitate de 214 litri de apa! O cada!!! Colac peste pupaza…oare avionul va putea decola? La meteo este anuntat cod portocaliu! Cu emotii si mai mult inotand decat conducand ajungem la aeroport. Trebuie sa recunoastem ca dupa ce am parasit partea impadurita si muntoasa a insulei am cam lasat in urma si ploile. Chiar daca vremea e gri si norii stau gata sa se rupa momentan nu mai ploua. Parcam masina in aeroport, lasam cheia sub presul din spate si tichetul de parcare in parasolar o pupam si intram in aeroport. Primesc mesaj de la proprietarul masinii cum ca a vazut el in una din poze o zgarietura pe un plastic din interior si care nu era acolo cand am preluat masina… Ma fac alb la fața !!! Stai sa vezi ca asta vrea sa mi traga teapa si sa mi incaseze cecul de 1000€ pe care l’am lasat garantie. . In principiu daca las masina in stare buna ar trebui sa primesc un video in care imi prezinta ruperea in bucati a cecului de garantie. Cam asa functioneaza treburile prin partile astea ale lumii. Dar daca masina nu e ok ti-l incaseaza. Mă întorc în parcare abandonându-mi echipa la imensa coada care se formase in fata aeroportului. Ma uit pe plasticul de la picioarele pasagerilor din spate (partea din spate a cotierei) si gasesc intradevar o zgarietura maricica…probabil de la caruț care nu incapea in portbagaj.

Trimit raspuns spunand ca ii voi plati reparatia in speranta de a primi video cu cecul meu facut bucati. Si mi zice ca un carosier trebuie sa evalueze dauna si sa mi dea un deviz… ASTA E PREA DE TOT!!! Ma enervez si îi insult masina si îi zic ca e mai mult carutza decat masina ca iti vine sa o impingi la deal si ca i se aprind becuri in bord mai ceva ca n pomul de craciun si el imi vorbeste de evaluarea daunei!!!??? Il intreb daca nu cumva vrea sa ma jecmaneasca. Si la intrebarea asta tonul coboara inapoi pe pamant si imi propune sa ii transfer 50€ si ca mi face o favoare si ramanem prieteni. Cred ca am fost norocos. Oricum eram pregatit sa ii blochez cecul de garantie cu un simplu telefon la banca. Dar hai sa fim civilizati… Gata ajungem la rand la integistrare bagaje (check in). De aici treburile ar trebui sa mearga ca unse imi spun eu. Avem un bagaj pre cumparat si trebuie doar sa l achitam pe al doilea. Cel de 30kg plin de sticle de rom cafea si vin fiert jamaican. LA CORSAIR NU AVETI VOIE CU BAGAJE MAI MARI DE 23kg!!! Ne zice domnul de la ghiseu. Si asta dupa ce ii barfim pe cai din fata noastra ca stau sa îsi transfere haine si alte cele dintr o valiza in alta chiar in fata noastra… Ori renuntati la bagaj ori mai cumparati unul in care sa distribuiti surplusul, ne spune el. Eu de fapt nu am auzit exact vorbele astea ci le am auzit astfel : “Ori beti vinul jamaican si romul ori mi-l dati mie”…. Si neavand alta solutie am facut si noi ce au facut cei dinaintea noastra: Scoate trusa cu medicamente si pune-o in celalalt bagaj; baga papucii astia in bagajul de mana; scoate costumul de baie si imbracate cu el, baga periuta de dinti in gura, pune creioanele de colorat in ghiozdanelul copiilor etc. Cu o mica marja de greutate si cu 100€ platiti pentru noul bagaj ni s-a permis sa urcam in avion. Gata acum chiar ca am reusit! Bateti palma! Suntem tari!

Dar de fapt nu… Avionul intarzie… Afara ploua… Tare… Avem emotii. Le explic copiilor ca avionul chiar daca ramane fara un motor tot poate zbura si chiar daca ramane fara doua motoare tot mai sunt sanse sa aterizeze in siguranta. Parca s-au mai linistit. Dupa aproape o ora de asteptat in avion capitanul anunta ca din cauza ploii abundente si din cauza ca nu bate vantul…DELOC… avionul nu are destula portanță si nu poate decola. Singura solutie este sa descarce o tona de MARFA…..marfă. Toti se intreaba ce marfa o fi transportand avionul asta comercial. Plecam in sfarsit! Ne tinem toti 4 de mana fiecare de pe scaunul lui si in cele din urma ne ridicam deasupra norilor negri care s-au asezat de vre o doua zile pe insula soarelui. Respiram usurati. Viteză de croazieră. Fara turbulente. Avionul aluneca linistit in lumina blândă a lunii care vegheaza in acest moment Oceanul Atlantic si pe cele 4 suflete aventuriere. Am zburat nouă ore. Am mancat, am vazut vre o 3 filme, am dormit si dupa vre o 4-5 ore de zbor hop ca se face ziua!!! Hei noaptea abia incepea! De ce e ziua? Ah pentru ca zburam in sensul fusului orar, adica zburam in intampinarea soarelui, spre est. Asa ca noaptea nu a durat decat vre o 4 ore. Si in loc sa fie 3.30 sau 4 dimineata cand am ajuns era deja ora 10.00. Voi fi mereu fascinat de fenomenul asta care ti aduce aminte de fapt ce este timpul si cum oamenii s-au obisnuit sa-l asocieze mereu cu lumina solara…chiar daca el nu are nimic de a face cu lumina solara. (Oamenii din zona temperata) Am ajuns cu o oră întârziere de fapt am plecat cu o oră întârziere.

Ne bucuram ca aterizarea a fost foarte lina. Avionul de fabricatie europeana Airbus 330 este mare si greoi asa ca aterizarile lui sunt mult mai line decat avioanele mici utilizate de lowcost urile europene. Si totusi nimeni nu aplauda pe nimeni. Oamenii sunt obisnuiti cu profesionalismul si competenta confirmata a echipajului. Se citeste bucuria pe fata copiilor care nu au dormit mai mult de 3-4 ore pe avion. Se citeste si oboseala in ochii lor. Trecem de controlul pasapoartelor. E de bine. Doar 5 ore ne mai despart de casa noastra…tot zic casa noastra oricarui loc in care petrecem mai mult de o saptamana…the world is our home. Asteptam bagajele. Dupa o ora inca le mai asteptam… Doar vre o 10 pasageri ai aceluiasi zbor isi asteapta bagajele ca si noi. Restul au plecat. Drama…parca nu se mai termina!!! Copiii nu mai au rabdare si aproape ca adorm pe jos printr-un colt mai linistit al aeroportului. Nici unul din bagaje nu apare pe banda… Asa ca ne imprietenim cu cativa pasageri pe care ii recunoastem din avion si incepem sa umblam ca nebunii pe la ghisee, intreband hamali, insotitori de zbor sau agenti de securitate daca nu cumva stiu ceva despre bagajele noastre. In zadar. Suntem obositi iar copiii extenuati. Calin adoarme in bratele Alexandrei iar Sebi isi târâie picioarele debusolat si fara vlaga. Cateva momente mai devreme Alexandra il vede pe Sebi cum se ghemuieste si face o rugaciune la Doamne Doamne ca sa ne ajute sa gasim bagajele si sa mergem acasa. Pana si el intelege importanta vinului si romului din bagaje imi spun eu… Mi se face mila. Asa ca decidem sa mergem la ghiseul unde se declara bagajele pierdute. Nici acolo n-am avut viata usoara. Erau vre o 50 de persoane de la diverse zboruri care asteptau acelasi lucru. Sa declare bagajele pierdute sau avariate. In cele din urma cu copilul in brate ma bag in fata si reclam afurisitul ala de formular pe care puteau sa il distribuie incompetentii aia de la aeroportul Orly (sa nu mergeti acolo!) il completez si plec spre iesirea din aeroport. Asta e am pierdut bagajele de cală. Haine si rom… dar hai sa mai aruncam o privire la banda de bagaje.

Ooooaaawww erau acolo!!!! Se invarteau in gol asteptand sa venim sa le luam!!!! Dar nu pe banda pe care erau initial prevazute ci pe banda urmatorului zbor care venea tot din Guadeloupe…. Afurisitul ala de pilot care zicea ca nu are portanta sa decoleze pentru ca ploua si nu bate vantul nu a scos o tona de marfa!!!! A scos bagajele noastre!!! Si le a pus in alt avion fara sa ne spuna nimic!!!! Deci au venit bagajele cu alt avion la 3 ore diferenta!!! Incredibil! Avem rom! Binenteles ca glumesc. Avem si vin. Iesim cu copiii adormiti din aeroport dupa aproape 4 ore de la aterizare. Nu vrem sa ne mai complicam cu metroul asa ca tentam un Uber si cand vedem cat costa il intrebam si pe taximetristul de langa noi care are duba daca ne ia cu acelasi pret pana la Gara Bercy din Paris. Si culmea. A zis DA! Da! A zis Da! Aveam impresia ca nu aud bine. L-am mai intrebat odata, si l am pus sa mi confirme si pretul ca sa fiu sigur. Era pe bune. Omuletul cu mustata si accent italian dar care nu era italian ne a dus direct la destinatie si ne a si multumit. Asa ca i am lasat bacsiș . Il iubeam. Gata in sfarsit intram pe pilot automat si lucrurile bune vor veni de la sine. O romanca de la SNCF cu un par mai alb ca al meu imi vinde 4 bilete de tren la pret super redus, avem timp sa mancam in gara cam trei sferturi de ora dupa care aruncam afurisitele de bagaje pline cu rom in tren si rasuflam usurati. E ora 15.30. Avem 4 ore de mers cu trenul.

Incercam sa dormim dar n-avem nici o sansa. Probabil adrenalina ne tine treji. Nici copiii nu pot dormi, sunt hiper activi… Trenul regional ca nu mai avem bani de TGV aluneca obosit prin gari alergand spre sudul Frantei in lumina soarelui de toamna timpurie. E deja septembrie. Aici a inceput deja scoala. Trecem si de Dijon dupa cere il sunam pe prietenul nostru sa vina dupa noi la gara. Wow am ajuns in Franta tata! Imi spun copiii. Calin recunoaste niste blocuri din Chalon sur Saone. Da dragilor. Am ajuns aproape. E duminica seara. E aproape ora 8 si mâine copiii ar trebui sa mearga la scoala…. . Magazinele sunt inchise si nu avem nimic de mancare nici pe diseara nici pe mâine dimineata. Dar o rezolvam si pe asta ca ne oprim la un Food Truck si luam doua sandvisuri iar maine dimineata luam croasante de la bulangerie (locul unde se face si se vinde painea) si GATA. Dar de fiecare data cand zic gata, treaba nu e deloc gata!!!! Ooooffff Ajungem acasa si un miros imposibil ne aduce aminte ca acum o luna congelatorul nostru a ramas fara curent electric iar toata carnea a stat O LUNA asa pe timp de canicula si a curs sange pe jos prin bucatarie si viermii au urcat pe pereti si…si…si… Dar o rezolvam noi si pe asta!!! E o poveste lunga cat o zi de post dar in totalitate adevarata care a durat mult mai mult decat povestirea ei. Dupa aceasta zi luuunga si vacanta luuunga nu cred ca suntem aceiasi oameni care au plecat. Am vazut multe am trait multe am incasat multe si am devenit mai puternici, mai toleranti, mai intelegatori, mai buni, mai rabdatori si mai economi. Cred ca suntem pregatiti sa prindem radacini intr un singur loc fara sa mai alergam peste mari si tari mai ales din cauza pretului petrolului si incalzirii globale. Multumiri celor care au avut rabdarea sa citeasca pana aici. Si daca va face placere puteti sa mi lasati un mesaj sau un simplu salut in formularul de contact. Si am incalecat pe o șa si v-am spus povestea NOASTRA!