Ziua 28 Se apropie unda tropicala.

E din nou sambătă și din nou nu vrem să stăm în casă . Vremea începe să se schimbe puțin câte puțin. Plouă din ce în ce mai des si explicația pe care o primim de la localnici este că “ se apropie una tropicală”. Unda tropicală este un fenomen care precede sau care poate da naștere unui ciclon tropical, adică nu e chiar uragan dar este o furtună foarte foarte puternica. Ploua din ce în ce mai des dar asta nu ne oprește să ieșim din casă, să mergem la plaja sau să ne continuăm vacanța ca și până acum . Așa că punem degetul pe hartă și decidem noua destinație, Muzeul cafelei !

Muzeul cafelei se află tot în junglă, la vreo cinșpe kilometri de noi . În 1730 pe această insulă existau 20000 de plante de cafea si doar compania franceza a Indiilor orientale are dreptul să vîndă cafeaua în Franța . Astfel că, cafeaua devine produs de contrabandă iar în 1777 există pana la 12.000 ha cultivate cu cafea . În 1795 Guadaloupe exportă 4000 t de cafea . În 1820 o maladie a arborilor de cafea înjumătățește recoltele iar concurența cafelei braziliene îi face pe producători să abandoneze cafeaua în favoarea trestiei de zahăr . În 1928 ciclonul distruge 1/3 din ce-a mai rămas din arborii de cafea și face ravagii pe insulă .

Uraganul din 1929 Voi face o mică paranteză și voi aminti efectele acestui devastator uragan de nivel patru care avut loc în 1928 . Câteva date: numărul total de morți, între 1500 și 2000 iar pentru a evita o epidemie aceștia au fost transportați cu roaba și îngropați în gropi comune la periferia orașului Pointe a pitre… A fost un moment de cotitură în istoria insulei, iar oamenii nu au uitat niciodată cele întâmplate . Din acel moment au început să ia măsuri economico sociale pentru a nu mai retrăi niciodată această dramă . La acea vreme casele erau construite mai toate din lemn, și acoperită cu tablă si există scrieri care povestesc că unii oameni au fost secționați în două de către tabla smulsa de pe acoperișurile caselor . Foarte puține clădiri au rezistat uraganului, iar vegetația a fost complet distrusă…înfățișarea insulei a fost desfigurată . Dar să ne întoarcem înapoi la povestea cafelei. După acest eveniment majoritatea populației abandonează plantarea arborilor de cafea și preferă bananieri mai ales după al doilea război mondial . În 1972 Guadalupe, nu mai exportă cafea… producția este, aproape nulă. Acest muzeu al cafelei pe care îl vizităm nu este doar muzeu, este o mică întreprindere de torefierea cafelei ambalare și vânzare . Putem observa diferite unelte si alte ustensile și metode utilizate în trecut și până în prezent pentru exploatarea cafelei . Invatam, istoria a tot ce s-a întâmplat pe insulă din cele mai vechi timpuri până astăzi, iar în cele din urmă mergem să savurăm o cafea produsă local . Terminăm vizita mulțumiți, Evităm o ploaie și ne refugiem în mașină după care plecăm în căutarea unei plaje dar cu speranța că vom găsi și ceva de mâncare pe drum .

Rugăciunile ne sunt auzite, și Domnul ne scoate în cale un mic restaurant. Ne-am convins mai tarziu că de fapt era un mare restaurant. Intrăm bucuroși, în ținute de plajă, eu în short și în șlapi, și cerem o masă pentru patru persoane . Aruncăm o privire în restaurant, și observăm că suntem singura pată de culoare, de fapt am vrut să zic fără culoare, în schimb restaurantul arată impecabil în comparație cu tot ce-am văzut până acum pe insulă . Ni se spune să așteptăm în antreu, și să studiem meniul să vedem dacă ne convine. Între timp mai vine un cuplu, tot ne bronzați că noi, și li se spune direct că nu mai sunt locuri . Noi mai așteptăm puțin după care suntem invitați la masă . Eu mă bucur chiar foarte tare . După ce am văzut până acum chiar îmi doream să mănânc aici. După cum se subînțelege, este un restaurant creol, și după ce ne uităm pe meniu, ne dăm seama că este un restaurant creol, gastronomic, de lux . În momentul în care am realizat chestia asta, și am văzut că toată lumea de la mese este îmbrăcată ca în zi de sărbătoare, am început să mă simt prost că sunt în șlapi . Si totusi eram ca un copil bucuros, deoarece mizeria acestei societăți o gasesti la orice colt de strada dar elita si spuma acestei societăți este discretă și greu de găsit . Pentru cei care nu știu, în restaurantele gastronomice timpul de așteptare, pentru prepararea meniului ales este foarte mare, în jur de o oră . De aceea se recomandă să nu mergi la astfel de restaurante cu burta goală . Aici se merge pentru a-ți delecta papilele gustative. Copiii au timp să se joace pe terasă să-și facă prieteni și din nou să se joace și să ne întrebe când vine mâncarea, dar în cele din urmă apare și meniul ales, antreul . Rămân fără cuvinte.

Food porn Mă uit în jurul nostru și iubesc tot ce văd, fac poze pe ascuns, oamenii par educați, rafinați, umani, cuminți, manierați, curați iar locația este un unicat în amintirile noastre . Povestea meniului e destul de lunga Într-un restaurant de lux, nu bei bere . Și totuși am ales să beau o bere locală . De ce ? Pentru că pe insulă nu crește vie, așa că mi se pare penibil să comand un pahar de vin care costă cinșpe euro, și care este importat din Franța care se află la 8000 km depărtare . un fel de mitocănie, așa că prefer să beau o bere locală . Discutăm cu chelnerița și ne spune că restaurantul a fost al bunicii ei pe nume Margo dar că în 2011 a fost cumpărat renovat mărit și a devenit ceea ce este astăzi . Este un restaurant multipremiat la numeroase concursuri inclusiv recomandat de Trip Adviser. Plătim destul de mult dar nu regretăm deloc. îmi cer scuze pentru ținută si mi se răspunde că am avut noroc, și chiar așa mă simt, norocos . Cu zâmbetul pe buze plecăm spre alte meleaguri . Ieșim din restaurant și suntem întâmpinați de zgomote de toba sau tambur așa că mergem în direcția muzicii și dăm peste un mini magazin de suveniruri care se afla la 10 m de restaurant ascuns după niște sărăcii pletoase . Un bătrânel care cântă ba la chitară, ba la trompetă sau la tobă, se străduiește să animeze atmosfera și să atragă turiștii care ies de la restaurant . Reușește !

Cu voce răgușită cântă Guantanamera, și te teleportează automat undeva pe o altă insulă probabil spaniolă sau mexicană dintr-o altă lume . Fără tranziție sau alte detalii ne-am teleportat și noi direct la plajă . Ploaia mai cade mai stă și iarăși mai cade . Afară e cald, chiar nu ne pasă că plouă . Oricum mi-am lăsat toate hainele în portbagaj . Câteva persoane ies grăbite din apă așa că ne dăm seama că există o problemă . In câteva secunde scoatem și noi copiii din apă . Meduze, sau resturi de meduze ii urzică pe cei mai norocoși. Așa că găsim o minge și jucăm fotbal sau alergăm după crabi sau ne tăvălim prin nisip și ne murdărim cu totul . Ploua La adapost Am uitat să menționez suntem la plaja Malendure care este și parc, rezervă naturală și unde toată lumea vine să observe broaștele țestoase sălbatice . Probabil altădată . Plecăm spre casă, iar pe drum cumpărăm un joculeț pe care îl cunoaștem din copilărie, care în mod normal se joacă pe hârtie dar de data asta il vom juca în 3-D, de fapt e făcut din lemn . Deci acasă am jucat avioane, sau mai bine zis vapoare, și mai târziu pe terasă am dat peste cel mai mare gândac văzut în viața mea . Era atât de mare încât părea foarte mare, dar de fapt era aproape cat mâna mea. Să aveți o zi frumoasă mulțumesc că m-ați citit .