Ziua 21 In turneu pe plajele albe- Marie Galante

Ne trezim pe la vreo opt, destul de greu, dar nimeni nu vrea să mai lenevească nici măcar un minut, vrem la plajă . Foarte simplu, așa nemâncați ne-am luat rucsacul , care era singurul bagaj important, ne-am urcat în mașină și am plecat spre satul următor care era la circa 6 km . Speram să luăm micul dejun acolo, aveam unele dubii în legătură cu nivelul de civilizație al acestei mici localități . Poate că nu eram foarte bine organizați în legătură cu obiectivele pe care vrem să le vizităm dar după nici 2 km, ne-am oprit pe marginea drumului, cu scopul de a vizita o faimoasă Zahararie. Nu știu dacă așa se scrie în română . Un fel de fabrica de zahăr de prin anii 1700 1800 .De fapt, doar ruinele au mai rămas din această manufactură .

O mica istorie a sclavagismului agricol Stăm,vizităm, citim, învățăm,pozăm, plecăm mai departe și ajungem în Saint Louis. Mi se pare că acest sat este mult mai mic decât primul, nu are cinci străzi, ci doar trei. Așa că invadam prima gogoșerie gasita, si mâncăm un sendviș cu ton și o clătită cu brânză și cu șuncă, oricum nu prea aveam de ales, dar in orice caz, totul a fost delicios. Era să uit, draga de Alexandra, a pregătit piftele sau pârjoale de acasă și mare dreptate avut să fac asta. Chiar și ieri, și azi aveam oricând ceva de mâncare în momentele critice .Oricum magazine nu prea găseai așa că a fost una dintre cele mai bune idei adăugate organizării noastre . Bratara norocoasa Le Poilu (parosul) soldat francez Mâncăm după care plecăm în căutarea plajelor .

Si apoi alta plaja , si apoi o alta. Avem cam 6 ore sa profitam de insula. Sărim de pe o plajă pe alta, nu stăm mai mult de jumătate de oră, o oră pe o singură plajă, umplem mașina închiriată de nisip, călătorim și ne oprim des . Este amiază. Soarele arde cu putere și nu mai vrem să mai stăm nici în soare, nici în apă. Ultravioletele sunt o chestie reală, așa că decidem să vizităm o distilerie de rom, cu degustare . Romul este un alt produs local foarte exportat. Zis și făcut, dar cum insula nu are mai mult de 10 km, ajungem foarte repede . Exact ca în România, pe marginea drumului vezi vânzători ambulanți cu legume, banane, prăjituri și diverse sucuri naturale. Ora închiderii distileriei se apropie, așa că mergem mai întâi să degustăm ceva și apoi vizităm si distileria și magazinul de suveniruri. În general, nu prea apreciez romul, dar în mintea mea se spune că ar fi ridicol să vii în vacanță pe această insulă și să bei altfel de tărie decât cea locală, precum whisky, votcă sau mai știu eu care .

Vizităm și distileria și ne simțim aproape ca acasă, nu e chiar un cazan în care se fierbe borhotul, dar nici nu are talie industrială . Stăm și la o terasă sa ne împrospătăm simțurile, după care nemaiavând nimic altceva de vizitat, ne-am reîntors pe plaja cu nisipul de culoarea sidefului si apa de o culoarea nemaintâlnita. De asta aveam emoții, mașina vandalizată de curioși. Am mai vizitat și un fel de peșteră sau brută pe malul mării care era destul de drăguță. Și pe lângă astea am făcut sărituri în apă,am alergat și am vorbit cu unii curioși de prin apă caci nu mai spunem de ce. Sincer,a fost o zi atât de intensă și de uimitoare încât cuvintele sunt cu adevărat de prisos. Nici nu prea știu de unde aș începe să mai povestesc și ce anume să povestesc pentru a nu plictisi . Pentru ziua de azi e destul, mâine va urma corectarea textului .