Ziua 20 nsula Marie Galante si plajele albe

Cu o zi înainte, Alexandra a rezervat niște bilete de vapor. Este zi de joi, deci încă sunt la servici, si maine la fel…dar de ce nu pana la urma. Sa tot iesim din zona noastra de confort. Destinatia, insula Marie Galante. Este a doua insulă descoperită de Cristofor Columb în cea de-a doua lui călătorie spre America . Este o insulă mică de numai 170 km2 sau mai ușor de reținut este o plăcintă rotundă cu diametrul de 15 km si vre o 11.000 locuitori. In 1648 francezii colonizează oficial această insulă . Economia insulei se bazează în principal pe cultivarea trestiei de zahăr din cele mai vechi timpuri, astfel că francezii au adus aici sclavi din Africa pentru exploatarea agricolă .

Insula cunoaște o istorie tumultoasă, cu multe jefuirii și omoruri între statele coloniale, Olanda și Marea Britanie in principal. Intre 1759-1763 spre exemplu insula apartine Englezilor pana vin Francezii sa le o dea peste cocoașa cativa ani mai târziu. Insula a fost din nou capturata de Englezi in 1794 alaturi de Guadaloupe si Desirade iar acestia ( englezii) au desfiintat sclavagismul. Dar in 1802 insula revine francezilor ( insulele) iar acestia asa blânzi cum par…reinstaureaza sclavia pana in 1848 ca peste tot in Franta si tot imperiul colonial. Vecinul nostru ne a spus zilele trecute,la masa ca Napoleon Bonaparte a fost cel care a reinstaurat sclavia aici dupa ce populația gustase libertatea si asta a atras inevitabil ura veșnica asupra lui. Pe scurt cam atat despre insulita asta de 15 km lungime si latime.

Vineri dimineata inca sunt la servici dar stau ca pe ace in asteptarea weekendului. Asa ca dupa amiaza parcurgem cei 60 km pana la port si asteptam sa ne îmbarcăm spre aventuraaaa! Abandonam masina in parcarea portului cu putine emotii si ne imbarcam. De data asta suntem precauți și nu mai urcăm pe punte, afară, unde apa să ne biciuiască așa cum am pățit la prima călătorie cu vaporul. Ne așezăm cuminți în cabina de jos unde avem muzică, televizor și aer condiționat . Plecăm, iar în depărtare putem observa insulele sfinților pe care le-am vizitat săptămâna trecută, se poate observa insula Marie Galante spre care ne indreptam (1 ora de navigare) si se mai vede o insulă despre care am aflat mai târziu că este insula Dominique (insula duminicii si NU republica dominicana). Tocmai am aflat cum este să ai rău de mare . Trebuie să te ții bine de burtă dacă vrei să păstrezi ceea ce ai mâncat înainte. Încerc să mă ridic în picioare, dar vasul se mișcă atât de tare încât nici nu reușesc să stau , merg la toaletă și acolo trebuie să te ții cu două mâini să nu cazi. Aș zice că o mare e destul de agitata… Dar în cele din urmă ajungem . Primaria in momentul debarcarii Primaria in momentul cand am iesit sa cautam de mancare Interesant, dar pentru marea majoritate a oamenilor traversarea mării între aceste două insule este ceva foarte normal . E ca și cum ai lua autobuzul de la Fălticeni la Suceava . Așa e viața lor, Și par să o trăiască cu mare poftă în calmul specific insulelor.

Cu riscul de a mă repeta amintesc că oamenii de aici au două viteze: încet și foarte încet . Alexandra este ghidul nostru, așa că îmi permit să merg cu gura căscată, mai fotografiind câte un om sau câte o casă în drum spre hotel . Vom rămâne pe această insulă o singură noapte așa că, pentru a mai face puțină economie, vom sta la hotelul “El Rancho”. Ghinionul a fost să ajungem și să trebuiască să așteptăm în fața hotelului cam o oră până când cineva a venit la recepție si dacă nu eram sub un atac continuu al țânțarilor, parcă nu prea m-ar fi deranjat, sau măcar dacă nu mi-era foame, dar îmi era. Până la urmă ne-am luat camera în primire, am facut doua poze si am plecat la ora 20.00 sa cautam mancare. M-am exprimat foarte bine când am spus că trebuie să căutăm de mâncare, ar trebui să vă imaginați că cele trei sate de pe insulă seamănă puțin cu cătunele din vestul sălbatic .

Singura diferență e că nu sunt din lemn iar străzile sunt asfaltate . dar în general aceste trei sate au o primărie două trei baruri o benzinărie un dispensar și eventual o morgă . Poate exagerez puțin, Dar toate activitățile prezente se află pe o rază de cinci minute de mers pe jos față de port . deci dacă mergi cinci minute pe jos ai ieșit din sat . Kigelia – copac originar din Africa Facem vânt cu meniul Ne e foame Exact lângă restaurantul nostru, se afla un container care ar trebui să fie sediul unei firme de închirieri de mașini, așa că sunăm si chiar dacă era 9:00 seara, proprietarul mi-a promis că în 10 minute vom dispune de mașină . Deci practic avem două mașini închiriate, una ce ne așteaptă în portul din Guadeloupe si cea de aici, caci fără mașina nu poți face nimic.

Ne am comandat fiecare câte ceva de mâncare, eu mi-am luat mâncare locală după care am regretat alegerea făcută, ( carnati facuti din sange inchegat “ boudin noir”). Dar măcar berea, chiar dacă nu era o bere locală, era mare albă și rece, copii și-au luat o porție de cartofi prăjiți cu un șnițel, iar Alex o salata cu mult somon, toți erau fericiți de alegerea făcută, mai puțin eu. Era să uit, barul restaurant sau ce era, avea dată muzica la maxim și copiilor le plăcea de minune, pe lângă asta la 50 m de noi în parcare erau vreo două camioane de mâncare, food truk, care își făceau reclamă tot cu muzica dată la maxim, si pe lângă asta mai erau acolo două mașini pline ochi de difuzoare din alea cu bas care se întreceau și ele în volum . Pe scurt: nu ne auzeam unul pe altul. Asta era un proiector antic expus in holul hotelului Aici oamenii traiesc si nu se inchid in casa la ora 19.00 baricadandu se cu obloane din lemn La plecare am mai dat o tură prin port și am profitat de ambianta, am găsit chiar și o mică piață ambulantă cu produse artizanale așa că de-aici și a cumpărat Sebastian o brățară norocoasă . Ne urcăm în mașină și plecăm spre hotel, și în momentul ăla o ploaie tropicala începe să cadă din norii pe care nici nu i putem vedea . Ne simțeam atât de norocoși că suntem la adăpost . Ar trebui să repet asta în fiecare postare: clima de aici este cu adevărat unică . In fiecare noapte plouă foarte, foarte, dar foarte puternic și asta datorită norilor care își lasă povara plină cu apă în timpul nopții. Partea surprinzătoare este că ziua nu prea plouă, deoarece soarele și vântul dispersează orice urmă de nor . Incredibil în fiecare seară se rupe cerul, chiar și în momentul de față când dictez aceste cuvinte abia reușesc să mă aud pe mine din cauza ploii care cade pe acoperiș. La hotel adormim fericiti ca am mancat dar aventura abia maine incepe!