Ziua 2 Zborul de 9 Ore si o zi lunga de 30!

Trezirea la 7.30.

Micul dejun la 8.00.

Plecarea spre aeroport la 8.30. Timp de mers pe jos 10-15 min. Decolarea e prevazuta pentru ora 12.30 dar e nevoie sa fim în aeroport cu 4 ore înainte. Uimitor as zice dar după ce am trecut prin tot labirintul aeroportului Orly din Paris pot spune ca cele 4 ore sunt justificate.

Zborul a durat 8ore și bre o 50 de minute mai mult sau mai puțin. Primele patru ore au trecut oarecum ușor. S a servit masa calda. Un aperitiv pe baza de Tom cu suc de guayava (probabil asa se scrie…Un fruct pe care l-am cunoscut în călătoria din Cuba) un fel de mâncărica de pui, morcovi dați pe arzătoare la antreu, brânză cu un pahar de vin roșu, o prăjituri a cu o ceașcă de cafea. Ai zice ca e serviciu de clasa întâi dar când mergi cu Corsair asta e meniul standard. Piticii au mâncat și ei mai puțin produsele alcolizate.

Următoarele 4 ore au constat în somn, integrame, tableta personala, tableta incorporata în scaunul avionului cu filmé jocuri și muzica, cărți de citit sau de colorat, Netflix, joculețe pe sub scaunele avionului, plimbări pana la toaleta și înapoi povesti improvizate și probabil altele de care nu mi amintesc acum.

În sfârșit am aterizat. Diferența de fus orar este de 6 ore deci ziua noastră de 4 iulie care a început la ora 7.30 a avut cu 6 ore în plus deoarece am zburat în același sens cu rotația pământului. Mai concret am decolat la 12.30 și am aterizat la 15.30 după ce am zburat 9 ore. O zi de 30 de ore și nu de 24.

Ora noastră biologica la aterizare era 21.30 echivalent cu povestea de seara și nani nani dar nuuu, soarele era sus pe cer deci nici un nani nani n a fost posibil.

Ieșiți din aeroportul oarecum simpatic și după câteva emoții datorate bagajelor noastre pe care le am crezut pierdute pentru o clipa am plecat în căutarea masinii închiriate care teoretic ne aștepta undeva în parcarea aeroportului. O mica aventura și căutarea asta dar pana la urma am găsit și mașinuțe noastră aproape de jucărie atât de mica era, gingasa și lipsita de vlaga...era…Nissan micra… Pe scurt dacă urci o panta de 8-10% asa cum întâlnești pe aceasta insula trebuie sa utilizezi treapta întâi…altfel nu poate, nu vrea, nu știe micuța…

Si ziua după cum ziceam era luuunga asa ca după ce am recuperat mașina din parcare a trebuit sa plătim tiketul de parcare care ne aștepta în parasolarul pasagerului după cum primisem indicații de la localnicul care ne à inchiriat-o. Surprize surprize. Prețul de plătit era 395€!!! Panica! Apasăm butonul avarii și încercăm sa ieșim din șirul indian format in spatele nostru.

Sunam proprietarul și ne zice ca mai e un ticket de parcare în celalalt parasolar. îl incercam și pe celalalt și respiram ușurați văzând doar 14€ de plata. Conducem, printre palmieri, printr-o pseudo junglă, și totuși suntem în mijlocul civilizației deoarece conducem pe o stradă națională foarte bine întreținută. Iar participantii la trafic, bronzati sau nebronzati conduc autovehicule moderne.

După o ora de condus și 60 de km parcurși ajungem la destinație. Copii la fel de supra excitați precum părinții. Găsim adresa AirBnB găsim casa rezervata acum 4 luni de zile dar surpriza din nou : Nu e nimeni acasă și nu răspunde nimeni la telefon… În avion ne-a fost servita și o a doua masa cu vre o 2 ore înainte de aterizare : un sandviș cu brânză…de fapt era doar pâinea și brânză și un pahar de cola. Nimic mai mult. Dar au trecut vre o 3-4 ore de atunci asa ca din nou foame. Copiii fac reclamații și amenință cu intrarea în greva… Și totuși nu e nimeni acasă ce facem? Bine ati venit se putea citi din afara de pe veranda casei. In casa știm sa mai sunt doua apartamente închiriate asa ca ii deranjam pe aceștia căutând soluții dar fără izbândă. În cele din urma după ce am apelat proprietara de vre o 20 de ori și înțelegând ca nu răspunde deoarece ea se afla în Franța metropolitana și acolo ora locala e 3 noaptea ne resemnam și mergem la cel mai apropiat hotel.

Hôtel Saint Georges Și poza a doua zi după ce am mancat

Unele detalii îmi scăpa dar ma revanșez dând detalii imediat ce mi aduc aminte.

Destinația plecând de la Aeroportul Pointe à Pitre este Basse-Terre mai precis micuțul sat Sainte Claude de sub vulcanul “La Soufrière” gata am setat GPS ul si din nou la drum.

Am ales aceasta locație după ce am găsit un job de kinetoterapeut la un cabinet de pe malul marii chiar în portul localității Basse terre capitala administrativa à insulei. Si mai precis având in vedere ca în lunile iulie august sunt uragane am decis sa închiriem o căsuța mai solida și mai sus pe munte unde temperatura este mai acceptabila și nu sunt posibile inundații din cauza ploilor torențiale. Inchid paranteza.

Restaurantul hotelului nu functiona deoarece e o perioada de extrasezon dar am putut comanda o farfurie de aperitive sau Charcuterie (șarcutrie) cum zic francezii atunci când domina produsele din carne, șuncă, chorizo, cârnați etc.

Copiii mesteca cu ochii închiși. Ora lor biologica era 3-4 noaptea dar ora locala era abia 21.30. După ce am devorat farfuria cu bunătăți am plecat spre camera noastră. Cum am simțit așternuturile am intrat într un somn frate cu moartea ( expresie românească).

Noapte buna O zi de 30 de ore.