Ziua 19 Mirajul Cascadei

La Cascada numărul 2, Da tot à lui Columb e. Cum sa explic eu ca sa ma fac înțeles? Este zi de joi deci nici o scuza sa nu ieșim din casa sa mai descoperim ceva, orice. Și uite așa stăteam eu pe telefon și căutând lucruri de vizitat, am dat peste un articol ce vorbea din nou despre cascada Carbet. Da știu am mai povestit odată despre o cascadă Carbet, dar asta e cea cu numarul 2 si nu 20 m inaltime ci 100m inaltime.

Și citind articolul despre această cascadă constat că este cascada cea mai turistică și cea mai accesibilă . Cu toate că eram foarte obosit, după servici și după toate ieșirile precedente, din nou nu am găsit nicio scuză să rămânem în casă . Zis și făcut, ne-am echipat, am luat provizii, am luat voie bună, am luat energie, ne-am rugat pentru o vreme bună și am plecat de acasă pe la vreo două după-amiază . Am mers cu mașina vreo jumătate de oră, după care am ajuns ghici unde? În junglă bineînțeles, dar jungla asta avea o parcare, și un loc în care se vindeau bilete . Curios lucru. Wow era o premieră pentru noi să plătim șapte euro ca să vedem cum cade apa de pe munte, dar am făcut-o și pe asta .

Plătim și intrăm pe faimosul traseu cu destinația cascadă. Bineînțeles că aveam și echipament de înot la noi, deci aveam speranțe mari . Dar de multe ori socoteala de acasă nu prea coincide cu socoteala din oraș, sau din sat cum se spunea odinioară dar vom vorbi si despre asta la momentul potrivit. Mai este ceva ce mă uimește cu desăvârșire! Scările și balustradele făcute dintr-un lemn care seamănă foarte tare cu abanosul. Ai impresia că mergi pe mobilă nu prin pădure . Peste scările din lemn de abanos sunt întinse plase metalice din inox mai peste tot pentru a evita alunecarea . Impresionant ! La cascada precedentă nu am avut parte de asemenea răsfăț . Mergeam prin glod ca fraierii Trec pe lângă noi oameni de toate culorile și de toate înălțimile și de toate subțirimile, mai sunt si copii. Nu suntem cei mai tineri dintre părinți, sunt alții care ne au luat-o înainte. Dar noi înaintăm cu încredere și cu speranța că ne vom balăci în bazinul cascadei așa cum am făcut acum câteva zile la cascada precedentă . Si într-adevăr sunetul asurzitor al cascadi e din ce în ce mai puternic, iar în cele din urmă observăm de la distanță, enormitatea ce nu putea fi evitată. Mai facem niște poze și grăbim pasul motivați de imagine și promisiunea unei băi răcoritoare.

Culmea e că la un moment dat, după vreo 30 de minute de mers am ajuns într-un balcon panoramic, de unde se vedea foarte frumos cascada, dar care părea să fie capătul drumului… Parcă ne-am panicat puțin, ne-am speriat puțin, suntem puțin dezamăgiți, de fapt drumul s-a terminat ! Așa brusc! Cum? Gata? Pentru asta am plătit șapte euro tati? Mă întreabă copiii . Eu sunt deja cu gura căscată și caut o explicație, o gaură în gard, caut o potecă pe care am omis-o venind până aici, mă uit la cei de lângă mine și le pun aceeași întrebare: pentru asta am plătit bani? Ceilalți se uită cu aceeași mirare la noi și par să încuviințeze . Se vede o potecă care trece pe sub gard, sau peste dar alături un panou ne previne că această rută a fost închisă în urma cutremurului din 2004 când au avut loc căderi de stânci și alunecări de teren . Ne resemnam, și începem să fotografiem mușchi, licheni, frunze moarte, pietroaie, așa ca atunci când mănânci pufuleți ca să-ți mai tai din foame . E exact aceiași senzație…

A da, era să uit, am fotografiat și furnici . Ca și scuze mentionez, că erau furnici croitor, sau furnici tăietoare de frunze . Le am urmărit un moment taind în bucăți mari frunze pe care le transportau în giganticul lor musuroi, Și pe care urmau să planteze ciuperci. În fine, veni vidi vici, am venit am văzut am învins . Sau ceva de genul. Resemnați, am făcut poze cu cascada de departe, și am făcut cale întoarsă . Am râs destul de tare, când am văzut o familie de bronzați (fără conotații rasiste) care cărau cu ei un colac și o minge de piscină. Ne-am văzut de treaba noastră, și n-am zis nimic .

Ne-am uitat pe hartă și am văzut alte două bazine cu apă caldă în apropiere dar a fost din nou dezamăgiți când angajații parcului ne-au spus că și acestea sunt închise, astfel că nu ne mai rămânea nimic de făcut decât să ne întoarcem acasă cu coada între picioare . Dar am zis să ne mai încercăm odată norocul și să mai încercăm un bazin cu apă termală care se numește bazinul îndrăgostiților. Se numește așa datorită formei de inimioară a bazinului. În sfârșit, bucurie maximă ieșirea noastră nu a fost un eșect total . Chiar dacă panoul de întâmpinare ne prevenea despre pericolul amibelor mancatoare de creer (meningita) am urmat exemplul băștinașilor și ne-am băgat în apa limpede, caldă și sulfuroasă doar pana la gât. Și astfel s-a mai terminat o zi de joi în care am plecat cu chiloții uzi acasă. Alertă spoiler, pentru weekendul ăsta avem planuri mari, tot ce contează e ca lenea să nu fie mai mare . Știu de pe acum că articolul se va numi “între două insule” . noapte bună, e două noaptea aici, deci în România ar trebui să fie 9:00 dimineața, deci bună dimineața România .