Ziua 15 Pe urmele lui Cristofor Columb– Carbet

Azi e duminică, ieri am călătorit destul de mult, suntem cam obosiți, dar tot nu reușim să stăm în casă. Am hotărât să abandonăm plaja pentru o zi și să vizităm una dintre cele mai renumite cascade de pe insulă. Cascada, căderea de apă așa cum îi spun francezii numită “Carbet”. A fost descoperită de către Cristofor Columb in anul 1493. Acesta nota în carnetul lui de bord : “ Un izvor imens Se revarsă deoparte și de alta a muntelui care este de fapt un vulcan, vulcanul Sulfuros” Aceste căderi de apă sunt împărțite în trei, prima cascadă măsoară 115 m, a doua 100 m iar a treia doar 20 de metri. Aceasta este a doua cădere de apă adică cea de 100 m pe care am vizitat-o în ziua 18. Legenda spune că, Cristofor Columb și echipajul său au observat în toamna anului 1493 aceste cascade încă de departe, inainte de a debarca.

În ziua 15 adică duminică am hotărât să vizităm doar una dintre cascade și anume pe cea de-a treia, crezând că este cea mai accesibilă. Harta online îmi spunea că avem de mers circa 30 de minute pe jos prin junglă, dar s-a dovedit la fața locului că drumul era de cca o oră. Ne-am luat câteva provizii și am plecat la drum. Jungla era surprinzătoare, impresionantă, maiestuoasă. Fără să vrei te gândeai cum au ajuns aici primii oameni, și cum au reușit colonizatorii să avanseze prin junglă. Prin copaci se cațară șopârle verzi roșii albastre negre, țânțarii sunt la ei acasă, se aud păsările peste tot dar nu le vedem, vântul adie, soarele este blând cu noi, așa că ne vedem de treabă și înaintăm agale, cântăm vorbim număram pană la 10 și înapoi spunem ghicitori si inventam basme.

Pământul este ud, dovada că aici plouă foarte des, flora acestui loc este cu totul diferită de tot ce cunoaștem noi, și totuși sunt unele plante pe care le cunoaștem de la grădina botanică sau poate câte un ficus o plantă care seamănă cu ficus -ul. Mai alunecăm prin noroi, ne mai murdărim puțin, ne mai odihnim puțin și uite așa ajungem mai aproape de cascadă. Am ajuns la cascadă și la bazinul ei. E frumoasă, e mare, e abundente, zgomotoasă, impunătoare, e limpede, e pur și simplu impresionantă. Și totuși parcă nu-i atât de mare pe cat credeam dar tot frumoasă.

Am ajuns!!! In secunda doi fără să ne vorbim începem să ne dezbrăcăm, mai sunt câțiva oameni în apă, suntem aproape hipnotizați . Ne-am băgat în apă,.. . apa e atât de rece!!! Iar noi atât de înfierbântați și transpirați de la efortul depus….E fericire pură!!! Intrând ieșim înotăm, respirăm aerul ăsta atât de gustos. Gata ne-am răcorit, tot ne uităm în sus la cascadă, nu prea vrem să plecăm, dar în afară de apă, locul nu este foarte primitor. Ne adăpostim pe rocile din jurul apei, mai facem câte o poză iar în cele din urmă ne resemnăm. Trebuie să plecăm căci drumul de întoarcere este la fel de anevoios. iar pe lângă asta timpul cel nemilos aleargă. Se apropie seara iar gândul ăsta ne motivează să ne grăbim spre civilizație. Continuarea poveștii nu mai are sens…mașină, casă, masă, somn, servici . Dar promitem să revenim și să ne luăm revanșa vizitând și cea de-a doua cădere de apă, cea de 100 m înălțime.